PEO: S-a lansat apelul dedicat UEFISCDI privind creșterea relevanței internaționale prin internaționalizarea învățământului superior

Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat miercuri, 31 ianuarie 2024, Ghidul Solicitantului „România la orizont 2030: Creșterea relevanței internaționale prin internaționalizarea învățământului superior”, aferent Programului Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritate: P07 „Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic“.

Solicitantul eligibil este Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerul Educației. 

Partenerul eligibil în cadrul acestui apel de proiecte este reprezentat de Ministerul Educației, autoritate publică centrală care proiectează, fundamentează şi aplică strategiile naţionale în domeniul educaţiei.

Bugetul alocat apelului de proiecte este în cuantum de 5.193.112 euro.

Activități eligibile

  • Sprijinirea atragerii de studenți din străinătate, în special în domeniile de studiu strategice/prioritare (activitate obligatorie);
  • Debirocratizarea și digitalizarea internaționalizării educației și cercetării (activitate obligatorie);
  • Sprijinirea politicilor publice din domeniul internaționalizării educației în vederea creșterii numărului de studenți internaționali (activitate obligatorie)
  • Adaptarea mecanismelor de finanțare de la nivel internațional “performance based research funding” și elaborarea unui cadru de monitorizare și evaluare pentru sprijinirea dezvoltării continue a instituțiilor de învățământ superior pe model internațional, în vederea creșterii calității, eficienței și relevanței acestora (activitate obligatorie).

Proiectele pot fi depuse prin Sistemul informatic MySMIS2021 începând cu data de 31.01.2024, ora 16.00, până în data de 29.02.2024, ora 16.00.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE

sursa: Noutati Fonduri Structurale
https://bit.ly/49gTJXH

PEO: S-a lansat apelul dedicat UEFISCDI privind creșterea relevanței internaționale prin internaționalizarea învățământului superior

Programul Sănătate: Apelul privind implementarea, asigurarea și controlul calității programului de screening pentru cancer colorectal a fost lansat!

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a publicat ieri, 31 ianuarie 2024, Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte: „Măsuri sistemice de implementare, asigurare și control al calității programului de screening pentru cancer colorectal – etapa I” din cadrul Priorității 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive, FSE+,  Obiectiv de politică 4, Obiectiv Specific ESO4.11.

Solicitanții eligibili sunt unități sanitare publice cu paturi, cu personalitate juridică aflate în subordinea Ministerului Sănătății cu competențe în domeniul endoscopiei digestive, diagnosticului și tratamentului cancerului colorectal.

Alocarea totală pentru apelul de proiecte este de 5 de milioane de euro, apel cu acoperire națională.

Activități eligibile:

  • Măsuri de management și organizare program de screening al populației pentru cancer colorectal;
  • Monitorizarea și evaluarea din punct de vedere al calității și respectării standardelor de calitate a programului de screening pentru cancerul colorectal;
  • Informare, educare, comunicare a grupului țintă.

Cererile de finanțare se pot depune în perioada 31.01-01.04.2024 prin intermediul sistemului MySMIS 2021.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE

sursa: Noutati Fonduri Structurale
https://bit.ly/48Shi9u

Programul Sănătate: Apelul privind implementarea, asigurarea și controlul calității programului de screening pentru cancer colorectal a fost lansat!

PCIDIF: S-a lansat apelul privind digitalizarea în cultură

Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare a publicat marți, 30 ianuarie 2024, Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 2.2: E-guvernarea și digitalizarea în beneficiul cetățenilor – 2.2.3 Digitalizarea în cultură aprobat prin OMIPE nr. 260/29.01.2024

Solicitant eligibil este Ministerul Culturii, iar partener eligibil este Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Bugetul prezentului apel este de 24.683.353 euro. 

Perioada de depunere a proiectelor este 31 ianuarie 2024 – 31.07.2024 ora 17.00.

Descarcă documentele

Tot marți, Autoritatea de management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 a publicat Centralizatorul întrebărilor și răspunsurilor privind Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii – 2.2: E-guvernarea și digitalizarea în beneficiul cetățenilor – 2.2.3 Digitalizarea în cultură.

Sursa: MIPE

sursa: Noutati Fonduri Structurale
https://bit.ly/3HGBD5L

PCIDIF: S-a lansat apelul privind digitalizarea în cultură

MMAP: Proiectul pentru modificarea schemei de ajutor privind reducerea efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului, lansat în consultare publică

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat miercuri, 31 ianuarie 2024, în consultare publică proiectul de Ordin al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru modificarea Schemei de ajutor de stat regional pentru investiţii având ca scop reducerea efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului şi reducerea consumului de resurse primare, aprobată prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2269/2022.

Descarcă documentele

Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării pe site a proiectului de act normativ, iar persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) este doamna Cătălina Iosub, adresă de e-mail: catalina.iosub@afm.ro 

Sursa: MMAP

sursa: Noutati Fonduri Structurale
https://bit.ly/3vXQqq9

MMAP: Proiectul pentru modificarea schemei de ajutor privind reducerea efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului, lansat în consultare publică

Sprijin PNRR pentru realizarea unui pasaj pentru siguranță rutieră în Municipiul Oradea

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de coordonator de reforme și investiții aferente Componentei 4 – Transport sustenabil din cadrul Pilonului 1 – Tranziția spre o economie verde din Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat semnarea contractului de finanțare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A., în calitate beneficiar, al proiectului „Pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal – Municipiul Oradea, județul Bihor”.

Preconizat a se finaliza în trimestrul al doilea din 2025, proiectul are ca obiectiv realizarea pasajului pe DN1 la km 634+825, peste sensul giratoriu existent, pentru asigurarea continuității traficului pe Strada Calea Borșului (DN 1/E60/E79) din Municipiul Oradea, județul Bihor. Astfel, prin contractul de finanțare nr. 48/16.01.2024, CNAIR și Municipiul Oradea, județul Bihor, în calitate de parteneri în cadrul proiectului, vor realiza obiectivul de investiții în vederea îmbunătățirii condițiilor de siguranță a traficului rutier.

Proiectul contribuie la atingerea țintelor și jaloanelor asumate de MTI în cadrul Reformei 1. Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră / Investiția I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră și are o valoare totală de 46,754,917.59 lei, din care valoarea sprijinului din partea Uniunii Europene este 12,170,684.78 lei.

Sursa: MTI

sursa: Noutati Fonduri Structurale
https://bit.ly/47TFKWF

Sprijin PNRR pentru realizarea unui pasaj pentru siguranță rutieră în Municipiul Oradea

Ștefănuță îi solicită lui Barbu să crească subvențiile pentru fermierii care nu folosesc pesticide

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) a trimis o solicitare ministrului Agriculturii să crească subvențiile fermierilor care fac eforturi majore pentru sănătate și mediu, nefolosind pesticide, erbicide și antibiotice.

Pledând cauza micilor fermieri care fac agricultură sustenabilă, curată, prietenoasă cu mediul, Nicu Ștefănuță a trimis o solicitare în care îi cere ministrului Agriculturii să vină cu "soluții reale, nu doar să arate cu degetul către Uniunea Europeană, care trimite anual miliarde de euro în țară, să se asigure că ajung în mâinile celor care au nevoie".

El reamintește că Uniunea Europeană trimite anual miliarde de euro în România pentru a sprijini cu subvenții, plăți directe efectuate prin APIA sau bani pentru investiții agricole, iar Bucureștiul are mai multă flexibilitate în a decide cum poate împărți acești bani.

Conform Planului Strategic pentru noua politică agricolă comună a României, aproape 1,5 miliarde de euro vor fi utilizate pentru sprijin care este legat de producția de produse specifice plătite la hectar sau per animal (sprijin cuplat pentru venit).

Pentru o redistribuire mai echitabilă a sprijinului financiar, aproape un miliard de euro din pachetul de plăți directe va fi alocat fermelor mici și mijlocii de mai puțin de 50 de hectare. 

România alocă aproximativ 25% din pachetul pentru plăți directe schemelor ecologice reprezentând două miliarde de euro în stimulente acordate fermierilor care depășesc cerințele legale sau practicile obișnuite în ceea ce privește clima și mediul.

"Extrema dreaptă, din care face parte și AUR, au în program eliminarea subvențiilor agricole. Tot ei votează pentru toate pesticidele posibile, inclusiv neonicotinoide care omoară albine și care ne otrăvesc pe noi. Tot ei votează împotriva limitării subvențiilor pentru cei care iau peste 100.000 de euro subvenții. La toate 3, eu votez invers. Culmea ipocriziei, apoi tot ei merg acasă și deplâng soarta țăranului român. Apoi spun că ‘Europa ne otrăvește’. Știți cum sunt golanii? Te împing pe scări și apoi te întreabă ‘unde te grăbești’. Așa și ei. Nu votați ipocriți! Votați oameni care fac ceva pentru micii agricultori cu 3-4 hectare, care produc natural și au grijă de pământul și natura țării", a comentat europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță pe rețelele de socializare.

sursa: Fonduri europene | EurActiv
https://bit.ly/3SicenT

Ștefănuță îi solicită lui Barbu să crească subvențiile pentru fermierii care nu folosesc pesticide

Lansare a proiectului “Sprijin pentru crearea unei Rețele Naționale de Centre Regionale de Competențe pentru Planificare Strategică și Servicii Suport pentru Inovare”

Asociația ROREG, împreună cu Centrul OCED pentru Antreprenoriat, IMM-uri, Regiuni și Orașe și DG Reform, au plăcerea să vă invite ca participant la evenimentul de lansare a proiectului Sprijin pentru crearea unei Rețele Naționale de Centre Regionale de Competențe pentru Planificare Strategică și Servicii Suport pentru Inovare, care va avea loc în data de 11 Februarie 2022, între orele 09.30 a.m. -13.00 p.m. (ora României) prin intermediul platformei digitale Zoom. Obiectivul acestui eveniment este de a identifica punctele forte și punctele slabe ale politicilor și proceselor de planificare și inovare la nivel regional în România. O componentă importantă a întâlnirii va fi cunoașterea ADR-urilor și a contextului, structurii, activităților și obiectivelor regionale ale acestora. Linkul de înregistrare și agenda sunt disponibile mai jos: https://bit.ly/337CAmU

sursa: Anunțuri, Comunicate, Evenimente ADR SE
https://bit.ly/3UmgLYT

Lansare a proiectului “Sprijin pentru crearea unei Rețele Naționale de Centre Regionale de Competențe pentru Planificare Strategică și Servicii Suport pentru Inovare”

Asociația ROREG lansează procedura pentru atribuirea contractului de “Servicii organizare sesiuni de instruire în următoarele domenii: Planificare strategică; Documentații tehnico-economice. Proprietatea; Management de proiect; Achiziții publice”

Asociația ROREG lansează procedura pentru atribuirea contractului de “Servicii organizare sesiuni de instruire în următoarele domenii: Planificare strategică; Documentații tehnico-economice. Proprietatea; Management de proiect; Achiziții publice”derulată în conformitate cu prevederile Procedurii proprii simplificate pentru servicii din categoria celor incluse în Anexa 2 a Legii nr.98/2016. Data limită de depunere a ofertelor: 09.02.2022, ora 17.00. Documentatia de atribuire poate fi accesată la următorul link: https://bit.ly/3Orz6jz

sursa: Anunțuri, Comunicate, Evenimente ADR SE
https://bit.ly/3Orz6jz

Asociația ROREG lansează procedura pentru atribuirea contractului de “Servicii organizare sesiuni de instruire în următoarele domenii: Planificare strategică; Documentații tehnico-economice. Proprietatea; Management de proiect; Achiziții publice”

MCID anunță cea mai mare investiție făcută vreodată în cercetarea românească: 20 de centre de excelență în cercetare vor fi finanțate cu 1,6 miliarde de lei

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) anunță lansarea competiției pentru Centrele de excelență în cercetare, competiție al cărei buget de 1,6 miliarde de lei reprezintă cea mai mare investiție din istoria cercetării românești.

Cu aceste fonduri, MCID va operaționaliza 20 de centre de excelență, fiecare beneficiind de un buget cuprins între 50.000.000 lei și 100.000.000 lei, în domenii de cercetare de vârf, precum:

  1. digitalizare, industrie și spațiu;
  2. agricultură, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate și mediu.
  3. sănătate;
  4. energie, mobilitate și climă;
  5. securitate civilă pentru societate;
  6. cultură, creativitate și societate incluzivă.

 Finanțăm cu 1,6 miliarde de lei în special resursa umană înalt specializată și punem accent pe colaborarea între organizațiile de cercetare. Scopul acestei finanțări este să aducem împreună cercetători din mai multe domenii, pentru a obține produse interdisciplinare, care să depășească barierele tradiționale ale științei și cercetării. Ne dorim să consolidăm cercetarea românească, să atragem cercetători de talie mondială alături de cercetătorii noștri și să construim poli internaționali de performanță pentru a putea obține un puternic impact în economie și în societate. Rezultatele generate de aceste fonduri substanțiale trebuie să ajungă în economie în următorii ani, România trebuie să beneficieze de toate produsele fantastice ale minților geniale”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Perioada de implementare a proiectelor este 5-7 ani.

Depunerea proiectelor se face prin platforma online https://uefiscdi-direct.ro.

Centrele de excelență sunt finanțate prin Planul Național pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022-2027 (PNCDI IV), Programul Provocări.

The post MCID anunță cea mai mare investiție făcută vreodată în cercetarea românească: 20 de centre de excelență în cercetare vor fi finanțate cu 1,6 miliarde de lei first appeared on Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării :: mcid.gov.ro.

sursa: Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării :: mcid.gov.ro
https://bit.ly/3SFjtYj

MCID anunță cea mai mare investiție făcută vreodată în cercetarea românească: 20 de centre de excelență în cercetare vor fi finanțate cu 1,6 miliarde de lei